• Home Press Releases
    Decizii adoptate de către Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară - 07.07.2015

Decizii adoptate de către Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară - 07.07.2015

București, 07.07.2015 – Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, modificările Regulamentelor 6 și 7 privind organizarea, funcţionarea şi tranzacţionarea în cadrul pieței reglementate, respectiv în cadrul sistemului alternativ de tranzacționare administrat de SIBEX-SIBIU STOCK EXCHANGE.

Totodată, Consiliul ASF a aprobat proiectul de regulament de modificare și completare a unor acte normative, respectiv a Regulamentelor CNVM nr.1/2006, nr.13/2005, nr. 32/2006, nr.6/2009, nr.5/2010, nr.4/2009, ca urmare, în principal, a implementării prevederilor Standardelor europene de procesare a evenimentelor corporative.  Proiectul de regulament va fi repus în consultare publică pentru o perioadă de zece zile.

De asemenea, Consiliul ASF a aprobat un amendament la prospectul aferent majorării capitalului social al societăţii Asigurare Reasigurare ASTRA S.A. București.

În cadrul şedinţei, a fost aprobată numirea/autorizarea unor persoane în poziţii de conducere în cadrul unor societăţi de asigurare, societăți de administrare a fondurilor de pensii şi în cadrul unor companii de intermediere în asigurări (director general, director general adjunct, director investiții, membru al consiliul de supraveghere etc). De asemenea, Consiliul a aprobat modificarea actului constitutiv în cazul a patru brokeri de asigurare.

Consiliul ASF a aprobat admiterea la tranzacționare pe Sistemul Alternativ de Tranzacționare administrat de BVB, în baza dispozițiilor Legii 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe Piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate, a acțiunilor emise de societățile: Institutul de Cercetări în Transporturi – Incertrans SA București, Perla Covasnei SA Voluntari,  Potis Capital SA Cluj Napoca, Relee SA Mediaș, Simex SA SĂLAJ, Terra Estival 2002 SA Neptun, DIASFIN SA București, SINTER REF SA Azuga, Electrometal SA Timișoara și Electroconstrucția Elco SA Timișoara.

Membrii Consiliului ASF au aprobat și măsura asiguratorie de blocare pe o perioadă de două săptămâni a transferului pachetului de acțiuni emise de către S.C.ELECTROARGEŞ S.A. CURTEA DE ARGEȘ  (18.874.931 de acțiuni) și de către S.C. HOTEL CLUB ESTIVAL 2002 S.A. NEPTUN (1.429.100 de acțiuni).

De asemenea, Consiliul a aprobat sancţionarea a 13 societăți pentru nerespectarea dispoziţiilor Legii 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe Piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate.

În cadrul ședinței, au fost avizate definitiv modificăriile Prospectului schemei de pensii facultative pentru Fondul de Pensii Facultative Raiffeisen Acumulare, administrat de SAI Raiffeisen Asset Management, respectiv ale prospectului schemei de pensii facultative pentru Fondul de Pensii Facultative BCR PLUS, administrat de BCR PENSII, SOCIETATE DE ADMINISTRARE A FONDURILOR DE PENSII PRIVATE S.A.

În cadrul ședinței, au fost propuşi pentru avizare 18 agenţi în vederea desfăşurării activităţilor de marketing pentru fonduri de pensii, fiind retrase avizele pentru alţi 4 agenţi de marketing.

Totodată, Consiliul ASF a fost informat cu privire la Planul de acțiune referitor la aplicarea IFRS de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, precum și cu privire la activitatea desfășurată în anul 2014 de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (FPVS). În cazul FPVS, Consiliul a solicitat auditarea situațiilor financiare de către un auditor independent.

Consiliul ASF se întrunește în fiecare săptămână pentru a decide asupra măsurilor care trebuie adoptate pentru buna funcţionare şi pentru supravegherea eficientă a pieţelor financiare non-bancare, a participanţilor şi operaţiunilor pe aceste pieţe. 


*********


Despre ASF

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este instituția care autorizează, reglementează, supraveghează și controlează entitățile care activează pe piața financiară non-bancară din România.
Înfiinţată în 2013 prin preluarea și reorganizarea tuturor atribuțiilor și prerogativelor Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.) și Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.), ASF contribuie la consolidarea unui cadru integrat de funcţionare şi supraveghere pe trei pieţe care însumează peste 10 milioane de participanţi.


Mai multe informații puteți găsi pe www.asfromania.ro.